Ghidul Asigurărilor de Sănătate
Atenţie!
Nu toate asigurările de sănătate acoperă condiţiile preexistente încheierii contractului de asigurare.
Există, asigurări de sănătate care acoperă puseele acute ale unor afecţiuni preexistente.
De ce să îţi cumperi o asigurare voluntară de sănătate?
Pentru că, în cazul unei probleme de sănătate, îți facilitează accesul la servicii medicale.
O problemă de sănătate poate afecta serios bugetul de familie.
Investigaţiile, dar şi intervenţiile medicale au, adesea, costuri mari, pe care poate nu ți le permiți. O asigurare de sănătate poate prelua aceste costuri, eliminând presiunea asupra bugetului personal.
Cum alegi o asigurare de sănătate?
Cere oferte de la mai multe companii de asigurare, fie contactând direct companiile, fie vorbind cu brokerul tău
Nu te grăbi să achiziționezi cea mai ieftină poliță de pe piață.
Important este ca produsul pe care îl cumperi să îți acopere nevoile tale
Cere informații detaliate despre asigurarea de sănătate oferită
Orientează-te spre o asigurare pe care să o poți personaliza în funcție
de nevoile tale și ale familiei, atât în ceea ce privește serviciile medicale
incluse, cât și limitele de sumă asigurată, și implicit costul
Citește cu atenție textul contractului de asigurare pe care urmează
să îl închei. Fii atent la: suma asigurată, riscuri acoperite, excluderi
(riscuri neacoperite), franșiză (suma pe care ar trebui să o plăteşti tu, din
buzunarul tău, în cazul anumitor riscuri)
Dacă nu înțelegi anumite clauze, cere lămuriri!
Ce acoperă o asigurare de sănătate?
Polițele diferă de la o companie de asigurări la alta, dar, în linii generale,
o asigurare de sănătate poate acoperi costurile generate de următoarele
tipuri de servicii medicale: Servicii medicale de prevenţie Spitalizare
şi tratament Intervenţii chirurgicale Servicii medicale în ambulatoriu,
inclusiv servicii de mică chirurgie Consultaţii şi investigaţii realizate de
medici specialişti Sarcină şi naştere Servicii private de ambulanţă
Servicii stomatologice
Ce avantaje îţi oferă o asigurare de sănătate?
Protecţie financiară: bugetul familiei este protejat în cazul apariţiei
unui accident sau a unei boli
Facilitarea accesului la serviciile medicale necesare: O asigurare
de sănătate acoperă o gamă vastă de servicii medicale, tratamente,
medicamente, dispozitive medicale, dar şi spitalizare şi intervenţii
chirurgicale
Decontare directă: Cele mai multe dintre asigurările de sănătate din
România permit acces în rețele de clinici private în regim de decontare
directă (adică asigurătorul va achita costurile cu serviciile medicale de care ai
beneficiat direct către clinică, fără ca tu să plătești ceva)
Dacă nu înțelegi anumite clauze, cere lămuriri!
Asigurarea de sănătate ca beneficiu pentru angajaţi
Cum funcționează asigurarea de sănătate de grup?
Angajatorul tău contractează o asigurare pentru tine și colegii tăi, achită primele de asigurare pentru voi iar asigurătorul va acoperi total sau parțial costurile cu serviciile medicale pe care tu și colegii tăi le veți accesa în limitele stabilite în contract
Ce avantaje oferă asigurarea de sănătate ca beneficiu pentru angajaţi?
În general, îţi permite să preiei în asigurare și membrii familiei (soţ/ soţie, copii), în anumite condiții
Beneficiezi de protecţie financiară în cazul problemelor de sănătate fiind acoperite, total sau parțial, costurile pentru serviciile medicale
Ce avantaje are angajatorul?
Deductibilităţi fiscale pentru primele de asigurare de 400 euro/an/persoană
Un avantaj competitiv pe piaţa muncii, care determină un grad mai mare de retenţie a angajaţilor buni şi atragerea de noi talente.
Asigurarea de sănătate este unul dintre cele mai dorite beneficii extrasalariale de către angajaţi